Drobeta Turnu Severin

Scurt istoric – trecerea spre orașul modern

Prima atestare a viitorului oraş antic Drobeta datează din perioada preromană. Matematicianul şi astronomul Claudius Ptolemaios, în al său Îndreptar geografic de la sfârşitul secolului II î. Hr., aminteşte şi aşezarea Drubetis, între cele 44 de localităţi din Dacia.  În cursul războaielor daco-romane, poziţia geostrategică de excepţie a Drobetei a fost aceea care l-a determinat pe Traian să aleagă acest loc pentru construcţia faimosului pod ridicat de Apolodor din Damasc şi să facă din Drobeta punctul central de legătură cu Imperiul. Aproape imediat, Drobeta a cunoscut o rapidă ascensiune economică, politică, edilitară, demografică şi chiar culturală, urmare a numeroasele ei legături cu lumea balcanică şi cu alte provincii ale Imperiului, cu Italia, Pontul Euxin, sudul Egeii şi chiar Orientul.
Dezvoltarea economică a condus, în mod evident, şi la evoluţia lui urbanistică. În timpul urmaşului lui Traian, împăratul Hadrian (117-138 d. Hr.), Drobeta a dobândit rangul de municipium, cu o populaţie de 14 000 locuitori, fiind catalogat ca prim centru urban din Oltenia şi al treilea din Dacia Romană.
Peste circa şapte decenii, oraşul a primit calitatea de colonia, cel mai înalt rang pe care un oraş provincial îl putea atinge în administraţia imperială romană. În timpul împăratului Septimus Severus, oraşul este atestat sub numele de colonia Septimia Drobeta, prosperitatea economică dobândită aducându-i titlul de colonia splendidissima, cu o populaţie de 40 000 de locuitori.